Home >> România ca spectacol >> Mafia de partid şi de stat

Mafia de partid şi de stat

Înainte de 1989, „organele” diriguitoare din România aveau dublă calitate: politică şi adminis­trativă. De partid şi de stat. Primarul de comună, oraş sau municipiu era şi şef peste PCR (secretar)  teritorial, iar primul secretar al Judeţenei de partid era de drept şi preşedintele Consiliului (Sfatului) Popular al Judeţului. Un fel de Consiliul Judeţean de astăzi. Despre „atotputernicul” Ceauşescu, ce să mai vorbim? El era totul sau „totu”, cum se „iesprima” atât de original (vezi filmele „Iepocii”!). Era şeful partidului (unic), conducător, era preşedintele republicii (şeful statului), era şeful întregului front socialist… popular (al „democraţiei şi unităţii”… cum suna titulatura), era şeful armatei şi tuturor structurilor militare, era… era… şeful tuturor şefiilor… Dar ce nu era?!…
Ţara avea şi un guvern subordonat tot şefului suprem de partid şi de stat, cu un prim-ministru executant şi decorativ, iar Marea Adunare Naţională, pe care a invocat-o până în ultimele clipe de viaţă, devenise un fel de parlament aplaudac şi formal. Doar şeful Bisericii nu era „El lider maximo”, Doamne fereşte!…
Când oamenii cu pulovere şi kalajnikov i-au ciuruit paltonul conducător, cravata şi costumul scump, la unitatea Târgovişte, ei s-au şi erijat ad-hoc în „emanaţii” unei revoluţii fierbinţi (cu gloanţe!), pe care au tras-o ca pe o spuză pe turta lor. Noii veniţi, „dizidenţi” şi flămânzi de putere şi bani „liberi” (eşalonul 2 de partid, cu toată Securitatea în spate!), după ce au prostit poporul cu televizorul s-au pus la sfat ce… Şi cum „să facă”… România. Cam după modelul Farfuridi al ilustrului hâtru naţional Caragiale. „Dânşii” s-au gândit că e mai bine pentru… ţară, partid şi popor… „ori să se revizuiască, dar atunci să nu se schimbe nimic… ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale”… Noul şef scurt al Armatei, generalul Militaru, îşi dorea ca Frontul Salvării Naţionale (noul for politic în România) să fie un… „organ de partid şi de stat”. Viitorul prim-ministru Roman nu era de acord, lexical, că… „sună ca dracu!”. Tătuca Brucan şi preşedintele din mers Iliescu au fost de acord ca noua republică să-şi avorteze spontan „calitatea” socialistă… Om vedea noi de capitalizzzm de cumetrie vom adopta pe parcurs… Iar Frontul să fie un fel de grădină roditoare (cu mere tot roşii!) pentru un nou partid unic, dar cu ceva opoziţie decorativă, dacă se poate. La scurt timp, ca la Marea Revoluţie Socialistă Rusă din Octombrie, din Front s-au desprins „bolşevicii” (exagerez şi eu puţin!), FDSR, năpârlit şi devenit PDSR, iarăşi năpârlit şi devenit PSD până azi şi „menşevicii”, FDSN, năpârlit-devenit FSN, năpârlit-devenit PD… Care, mai târziu, şi-a introbăgat şi un L în coadă, iar recent s-a topit cu totul, de dragul brand-ului mai înălbitor, în PNL. Aşa s-a conglomerat, într-o mare înghesuială haotică, Stânga. Pe Dreapta, fostele partide istorice, Liberal şi Ţărănesc, prindeau şi ele contur, inconsistente şi palide, după ceaiul rusesc administrat liderilor rămaşi teferi în puşcărie… Cam asta-i istoria noastră, bâlci şi ghiveci de partide, parcă desprinse din „Ferma Animalelor” lui Orwel.
În cei 25 de ani în care hoţia a condus prostia şi România (din fericire azi rimează cu… puşcăria!) s-au impus, ca în sport, primele trei locuri… Peste o ţară gură-cască la „cornul abundenţei”, prin care se aştepta să curgă bere prin calorifere, lapte şi miere… Şi peste un PCR neantizat şi scos afară „cu sula-n coaste” de însuşi fost numărul 2 în anii ’70, Iliescu. După ce PNŢCD s-a topit şi el în ceaţa de la Costeşti, lupta acerbă la furat România s-a dat, prin rotaţie, între cele trei partide sus-zise! Care s-au spetit şi prăpădit să tot prăduiască la guvernare. Acum merg aliniate, tot prin rotaţia cadrelor, cu  reprezentanţii lor în faţă, la puşcărie, bine mersi. Şi asta nu e totul. S-ar putea chiar autodizolva, prin lipsa „competenţelor” cu gulerele îmbâcsite de transpiraţia furtişagului mafiot… Ce facem? Cine ne-ar mai conduce pe drumul glorios al jafului şi prăpădului economic? Cine ar mai lua banii de la gura pensionarilor şi lucrătorilor cinstiţi şi i-ar muta cu camionul în conturile a doi-trei-douăzeci, hai o sută, de muşterii… de partid şi de stat? Vajnicii miniştri ai PSD, PNL şi PDL se întrec la DNA cu parlamentarii, să ocupe locuri cât mai în faţă în puşcăriile ţării. Şi se dau în gât mai ceva decât copiii la grădiniţă. Fostul ministru Sandu a pus pe masă tot mecanismul corupţiei de partid şi de stat: ei te fac ministru, tu aduni o cârcă de bani pentru partid, partidul câştigă din nou, rămâne la guvernare, face legi ca să fure organizat… Şi dă-l în mă-sa de popor… nesătul!… Cam aşa gândea şi Ceaşcă în ultimii ani la cârmă. Doar că, dacă furai mai mult decât o Dacie, te împuşca, urgent şi scurt! Înmulţiţi „procedura” cu 20 de miniştri per cabinet, or’ 3 partide şi vedeţi cam ce socoteală iese… Başca primarii şi şefii judeţelor, „buni cotizanţi”… de partid şi de stat… Jilava ar deveni neîncăpătoare!

About Ion Mânzală

ION MÂNZALĂ este jurnalist, realizator TV, scriitor şi editor de carte. Luptător vechi pe „frontul anticorupţie”, autorul locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Braşov.