Home >> Corupți >> Miliardari pe banii noştri (IV)

Miliardari pe banii noştri (IV)

Imobiliarele sunt afacerile în care profitul creşte de la lună la lună. Evident, pentru asta trebuie să deţii informaţii sau să beneficiezi de ajutor din partea cui trebuie. Pe lângă faptul că sunt rentabile, afacerile imobiliare reprezintă şi o formă de spălare de bani. Un material bazat pe articole din „România liberă”, „Gândul”, „Prezent”, „Evenimentul Zilei” şi „Adevărul”.

Tunuri imobiliare prin metoda subevaluării

Prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, a anunţat că se va adresa Agenţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR) cu privire la unele hotărâri controversate ale Primăriei Timişoara, suspectând că “marile tunuri imobiliare se dau cu ajutorul evaluatorilor”.
La ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii au picat “la mustaţă” propunerea executivului de a vinde aproape un sfert din subteranul Pieţei Operei, cu 600.000 lei.
Cei care au votat acest preţ, considerat mult subevaluat, au fost aleşii PNŢCD şi PD, dar şi liderul de grup al PSD, Sorin Grindeanu, care a susţinut că a votat, din greşeală şi de oboseală, pentru, şi nu contra. Colegii săi din PSD au votat împotrivă ori s-au abţinut, ca şi consilierii PRM şi PNL.
Din discuţiile dintre primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza, şeful comisiei de negociere, consilieri şi sefi de direcţii, a reieşit că preţul la care se dorea vânzarea ar fi fost şi mai mic dacă nu s-ar fi negociat la maximum cu firma de evaluatori “Consultim” şi cu firma care a concesionat spaţiul. “Această firmă a fost luată prin licitaţie. Ei nu sunt reprezentanţi ai unor firme imobiliare, sunt experţi ANEVAR. Decizia de vânzare a pasajului a fost mai gravă decât votul pe care trebuie să-l dăm pentru preţul de vânzare”, a spus Adriana Blaj (PNL), membru în comisia de negociere. La rândul sau, Bogdan Achimescu (PNL), a precizat că pasajul ar putea fi transformat, în viitor, în parcare subterană.
Achimescu a fost revoltat mai ales pe executiv, care i-ar fi păcălit pe consilieri, în iulie 2006, să accepte vânzarea spaţiului de aproape 700 de metri pătraţi, incluzându-l pe o listă mai lungă, pentru a nu fi observat. “Nu mai contează dacă vreţi sau nu să-l vindeţi, pentru că deja aţi votat”, a încercat să împace taberele secretarul Ioan Cojocari.
În final, propunerea a picat la vot, iar viceprimarul Adrian Orza a replicat că se bucură că s-a decis aşa, pentru că oricum nu mai doreşte să ia parte la negocieri cu concesionarii vreunui spaţiu, pentru a nu fi acuzat că ar avea interese, aşa că a lăsat această treabă pe seama aleşilor.

Cazul primarului Aradului s-ar putea repeta la Timişoara?

Prefectul de Timis, Ovidiu Drăgănescu, a vorbit despre un alt “tun” aprobat de consilierii locali, la finele anului trecut. “Cu ajutorul evaluatorilor se vând spaţii la preţ de nimic, pentru ca apoi să ajungă pe piaţa liberă la preţuri de şapte-opt ori mai mari. D-aia a ajuns la DNA şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă”, a menţionat reprezentantul guvernului în teritoriu. Acesta a pomenit despre cazul “casei cu iederă”, aflată într-o zonă ultracentrală, pe malul canalului Bega, şi care a fost vândută de municipalitate chiriaşului, după o evaluare a aceleiaşi firme, “Consultim”, cu doar 270.000 euro.
Valoarea casei pe piaţa imobiliară a fost evaluată la 1.000.000 de euro. Drăgănescu a dezvăluit că deja o firmă din Timişoara ar avea în oferta sa respectiva casă, la un preţ de 1,7 milioane euro. “Dacă e aşa înseamnă că suntem niste proşti”, a replicat consilierul local Adrian Pascuta (PRM), unul din cei care a aprobat vânzarea.
Cel mai probabil, hotărârea Consiliului Local Timişoara va fi atacată de Prefectură.

Afaceri rentabile cu ADS

Dragoş Săvulescu e un nume apărut brusc pe firmament după scandalul nunţii de la Palatul Regal. Protagonistul celui mai luxos eveniment monden al anului – nunta sa a costat o jumătate de milion de euro – este unul dintre acţionarii de la Dinamo. Cum şi-a făcut averea tânărul ginere, care i-a avut printre comeseni pe Mircea Geoană, Neculai Onţanu, Ion Ţiriac, Ioan Becali sau Gigi Neţoiu, este un lucru mai puţin cunoscut. După cum au rămas ascunse şi motivele pentru care a vizitat recent Departamentul Naţional Anticorupţie.
Mina de aur descoperită de Dragoş Săvulescu a fost Agenţia Domeniilor Statului care, pe vremea fostei guvernări, a avut o contribuţie decisivă la rotunjirea conturilor tânărului afacerist.
În anul 2004, când şef al ADS era omul PSD-ului, Corneliu Popa, Săvulescu, prin diverşi interpuşi, a ajuns să controleze o bucată importantă din terenurile de lux ale Capitalei. Zona vizată a fost nordul Bucureştiului, unde îşi aveau fermele diferite institute de cercetare din subordinea Ministerului Agriculturii. “Ingineriile funciare” prin care Săvulescu a ajuns stăpân pe terenuri evaluate la 100 de milioane de euro au însă o schemă destul de simplă. Oameni din primării şi prefecturi dau ponturi despre mari suprafeţe de teren, revendicate în comunele din jurul Capitalei. În prima instanţă, locaţia contează mai puţin, importantă fiind suprafaţa revendicată. Pasul următor era cumpărarea pe nimic a drepturilor litigioase ale revendicatorilor, care trăgeau tot mai puţine speranţe în recuperarea terenurilor. Primăriile confirmau faptul că nu dispun de suprafeţele necesare pentru a face retrocedarea pe vechile amplasamente, ajungându-se astfel la Administraţia Domeniilor Statului, care ar fi trebuit să găsească terenuri libere, pe care să le dea în compensaţie. O “cârtiţă” din ADS era pusă să facă localizarea terenurilor disponibile ce se pretează la compensare.

Afacerea Gerota

În “afacerea Gerota”, a fost vorba de 4 hectare de teren intravilan pe care se află clădirile părăginite ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Baloteşti (INCDB). Iniţial, institutul s-a opus cererii de retrocedare pe vechiul amplasament, facută de urmaşii lui Dumitru Gerota.
Revendicatorii au făcut cerere către ADS, pentru măsuri reparatorii, prin echivalent, iar Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, deţinătoarea institutului, fără să ştie “combinaţia”, şi-a dat acordul pentru compensare. Consiliul de Administraţie al ADS dă, în septembrie 2004, acordul de principiu, iar experţii Domeniilor Statului identifică terenul. “Cârtiţele” din ADS şi-au făcut treaba, compensând cele 4 hectare ocupate de construcţii părăginite cu 17 hectare de teren extravilan, la stradă, chiar la intrarea în Baloteşti! Imediat după punerea în posesie, terenul e vândut unui interpus al lui Săvulescu, un anume Ene Ciprian Mihai. Institutul se trezeşte că, după compensarea făcută de ADS, a rămas cu clădirile, dar nu mai are ferma! Drept pentru care a dat în judecată ADS-ul şi pe interpuşii afaceristului. O schemă identică a fost pusă în practică de Săvulescu la obţinerea a câteva zeci de hectare de teren în zona rezidenţială din Băneasa. Afacerea respectivă, despre care “Gândul” a relatat pe larg, a însemnat “teleportarea” unor terenuri din fundul Ilfovului fix lângă Academia de Poliţie, unde foştii prieteni de la ADS identificaseră 18 hectare libere. Printre interpuşii folosiţi în această operaţiune la cumpărarea drepturilor litigioase pe baza cărora s-a făcut cererea de compensare cu “mina de aur” din Băneasa, Săvulescu s-a folosit şi de numele femeii de serviciu de la firmă, Maria Mariuţa, devenită astfel, în acte, mare latifundiar. Ghinion, însă, până să fie făcută punerea în posesie, guvernarea se schimbă şi Corneliu Popescu pleacă de la ADS. Noua conducere a Domeniilor Statului constată că, dacă ar fi dat curs schimbului cerut, ar fi comis o ilegalitate, din simplul motiv că terenul solicitat pe baza Legii 10 se afla în extravilan, deci nu făcea obiectul respectivei legi.

Afaceri marca „Mazăre”

Familia Elenei Ştefănescu din Constanţa a avut înainte de 1947 un teren situat undeva între kilometrii 4 şi 5 (periferia oraşului). În anii de după revoluţie, membrii acestei familii au făcut cerere de revendicare la Primăria Constanţa pentru a-şi recâştiga proprietăţile. Ca peste tot în România, lucrurile s-au mişcat greu în această privinţă. În 2002 însă, comisia locală de aplicare a Legii 10/2001 a dat câştig de cauză familiei Ştefănescu. Mai întâi, comisia a apelat la nişte evaluatori care au ajuns la concluzia că terenul revendicat, undeva, la marginea Constanţei, valorează 80 de euro metrul pătrat. Apoi, aceeaşi comisie a ajuns la concluzia că terenul nu poate fi retrocedat în natură – loc pe loc – şi că trebuie să aibă loc o compensaţie. Urmarea: familia Ştefănescu a primit în schimb un teren în Mamaia, exact pe locul pe care se află acum parcul de distracţii Aqualand. Aceiaşi evaluatori tocmiţi de primărie s-au pus din nou pe treabă şi, în final, au ajuns la concluzia că preţul metrului pătrat din zona Aqualand Mamaia este de doar 20 de euro. Verdict în baza căruia comisia locală a hotărât că moştenitorii Ştefănescu merită o suprafaţă de patru ori mai mare decât cea solicitată, adică fix 141.920 metri pătraţi. Diferenţa evidentă de valoare dintre cele două terenuri a dat naştere unei suspiciuni cât se poate de legitime. De ce ar fi făcut Comisia locală de aplicare a Legii 10 un asemenea serviciu unei familii obişnuite din Constanţa? Se pare că acest serviciu nu a fost făcut, de fapt, familiei Ştefănescu. Terenul în discuţie a fost vândut imediat firmei „Aqualand” SA (cea care a ridicat parcul de distracţii cu acelaşi nume şi care, la data respectivă, avea printre acţionari şi societatea „Pomacost” SA, în spatele căreia se spune că s-ar fi aflat la vremea respectivă primarul Radu Mazăre). Între timp, acţionariatul de la „Aqualand” s-a schimbat şi o găsim aici pe Sorina Gina Moscu Hortolomei, o altă persoană al cărui nume este legat de afacerile lui Radu Mazăre. Am încercat să vorbim telefonic cu cineva din familia Ştefănescu, pentru a afla în ce condiţii au vândut terenul firmei „Aqualand”. „Nu vorbesc cu ziariştii!”, a fost răspunsul pe care l-am primit de la cineva care s-a recomandat Elena Ştefănescu.

About admin@miscarea